EXCLUSIV | Prima impresie despre grupa pentru EURO 2021: „Merg des acolo, urmăresc tot, avem șanse foarte bune cu ei!”

EXCLUSIV | Prima impresie despre grupa pentru EURO 2021:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România U21 și-a aflat marți dimineață, la Nyon, grupa preliminară pentru EURO 2021 și a avut parte de o tragere foarte, foarte bună! Deși puteam întâlni granzi precum Italia, Franța, Anglia, Germania, Spania, Portugalia sau Croația, din prima urnă valorică ne-am ales cu Danemarca, echipă calificată, de asemenea, la EURO 2019 și ne vom mai duela cu Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta.

Prezent în studioul emisiunii ProSport Live în timpul tragerii la sorți, Daniel Chiriță (44 de ani), fost jucător în Ucraina, la Șahtior Donețk și Stal Alchevsk, e de părere că tragerea e una foarte bună pentru Mirel Rădoi și elevii lui, care ar trebui să facă pasul spre al doilea turneu final european consecutiv, după ce au așteptat 21 de ani pentru a prinde Europeanul din 2019: „O grupă foarte bună pentru noi! Merg foarte des în Ucraina, am rămas în relații bune cu foștii colegi și tot timpul urmăresc ce e acolo, inclusiv la academiile de fotbal, și avem șanse foarte bune cu el. Noi avem copii foarte talentați, i-am văzut, sunt buni și avem șanse să ne calificăm. Repet, e o grupă accesibilă pentru România”, a declarat Chiriță, la ProSport Live.

Fostul fundaș a jucat pentru Șahtior (2001/2002), Zenit (2002-2005) și Stal Alchevsk (2005-2008), iar în ultimii ani a urmărit atent evoluție fotbalului în care Mircea Lucescu a cunoscut performanțe uriașe.

  • Câștigătoarea grupei merge direct la turneul final găzduit de Slovenia și Ungaria, în timp ce ocupanta locului al doilea participă la un play-off care va avea loc în perioada 9-17 noiembrie 2020.
  • Startul preliminariilor se va da pe 18-20 martie 2019, urmând ca ultimele meciuri din grupa preliminară să se joace în intervalul 5-13 octombrie 2020.
  • Gazdele turneului final vor fi Ungaria și Slovenia, iar meciurile de la EURO vor avea loc în luna iunie a anului 2021.
  • Sunt acceptați jucătorii născuți după 1 ianuarie 1998.
  • Stadioanele pe care se vor disputa partidele sunt: Stadion Z’dežele (Celje), Stožice Stadium (Ljubljana), Ljudski (Maribor), MOL Aréna Sóstó (Székesfehérvár), Haladás Sportkomplexum (Szombathely) și Groupama Arena (Budapesta). Meciul de deschidere va fi în Slovenia, finala la Budapesta.


Programul preliminariilor:

  •     18 – 20 martie 2019
  •     3 – 11 iunie 2019
  •     2 – 10 septembrie 2019
  •     7 – 15 octombrie 2019
  •     11 – 19 noiembrie 2019
  •     23 – 31 martie 2020
  •     31 august – 8 septembrie 2020
  •     5 – 13 octombrie 2020
  •     Barajul: 9 – 17 noiembrie 2020
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×